logo

TFB Blog

Nutriția corelată cu antrenamentul schimbă compoziția corporală

Asocierea între compoziția corporală și sănătate este bine stabilită de multă vreme.

În fotbal, valorile optime de țesut adipos/grăsime și masă musculară necesare pentru sănătate și performanța specifică fotbalului sunt mai dificil de bătut în cuie și mai degrabă se încadrează în anumite intervale iar în aceste intervale sunt stabilite strategiile în funcție de mai mulți factori pe care îi vom discuta în continuare.

În primul rând în fotbal este dificil de măsurat performanța care se datorează strict performanțelor atletice și de asemenea tot în fotbal avem o mare variabilitate de tipuri somatice ale jucătorilor care sunt influențate și de tactica echipei și de asemenea ele diferă și în funcție de poziția pe care activează jucătorul.

Ca urmare, în fotbalul profesionist putem vedea jucători de la diverse echipe care joacă pe aceeași poziție dar care au compoziții corporale diferite.

De aceea în momentul de față nu există o în compoziție corporală optimă, bătută în cuie, pentru un anumit jucător pe o anumită poziție.

În schimb se știe foarte clar că jucătorii profesioniști de fotbal adulți sunt caracterizați de un procent mai mic de grăsime corporală în comparație cu juniorii.

Interesant că această diferență este dată de faptul că seniorii au valori mai mari de masă musculară – într-adevăr comparativ cu compoziția corporală a jucătorului junior, masa musculară și forța picioarelor este mai mare la seniori și se asociază cu o performanță mai bună în ceea ce privește sprinturile și săriturile.

Este logic și clar că performanța fizică a unui jucător va fi afectată de un exces de grăsime corporală însă la cealaltă extremă o masă foarte mică de grăsime corporală susținută pe o perioadă mai lungă de timp și mai ales în perioadele intense de antrenamente și meciuri poate ușor să compromită funcția imunitară și apoi performanța.

Din alt punct de vedere, în ce privește valorile optime ale masei musculare, pentru jucătorii de fotbal știm că acestea sunt foarte importante, însă un exces de greutate ca rezultat al unei musculaturi prea mari nu este de dorit deoarece jucătorul va trebui să poarte cu el o greutate corporală mai mare.

Mai mult decât atât, niveluri mari de masă musculară nu sunt întotdeauna mai bune și NU duc la o putere și o viteză mai mare, ci adesea promovează un fenotip muscular care nu este optim pentru o performanță în fotbal ci poate fi mai potrivit pentru alte sporturi: culturism, rugby, etc.

Ca o primă concluzie putem spune că evaluarea și monitorizarea atât a masei de grăsime cât și a masei musculare a jucătorilor este un element important cu implicație asupra performanței jucătorilor de fotbal.

Datele disponibile din studiile științifice ne spun că procentul tipic de grăsime corporală la jucătorii masculini de fotbal profesioniști la nivel de elită se situează în intervalul 7 -19%.

În ceea ce privește gestionarea compoziție corporale putem trece în revistă câteva recomandări legate în special de scăderea în greutate:

În primul rând aceasta trebuie făcută treptat pentru a nu afecta performanța atletică sau chiar sănătatea jucătorului.

Astfel scăderea în greutate este indicat să nu depășească 1 kg pe săptămână.

Acest lucru se poate face fie scăzând caloriile consumate, fie crescând efortul fizic sau se poate face o combinație a celor două strategii de mai sus.

Pentru că această strategie de scădere în greutate să fie una blândă, mai ales dacă se efectuează în timpul sezonului competițional este recomandat ca diferența calorică să se situeze la 500 – 700 de calorii pe zi.

Aceasta se poate face în primul rând reducând consumul alimentelor bogate în calorii, în special a grăsimilor și înlocuirea lor cu alimente mai puțin bogate în calorii.

Având în vedere că un jucător de fotbal are nevoie să aibă o greutate și o compoziție corporală optimă o perioadă mare din an este necesar ca acesta să își monitorizeze frecvent ce și cât mănâncă precum și greutatea și compoziția corporală.

Dieta cu conținut redus de calorii poate conține de exemplu legume și fructe proaspete de sezon, cereale integrale, lactate cu conținut scăzut de grăsime, leguminoase, pește cu conținut scăzut de grăsime.

Atunci când se fac aceste modificări este important să se monitorizeze cantitatea de proteină consumată pentru a nu afecta integritatea mușchilor scheletali.

Cluburile profesioniste de fotbal monitorizează în mod constant compoziția corporală a jucătorilor. Grăsimea corporală este exprimată ca procent al greutății totale.

Motivul pentru care se face această monitorizare a compoziției corporale a jucătorilor este de a evalua dezvoltarea jucătorilor în timp , de a monitoriza disponibilitatea energetică și de a evalua impactul antrenamentelor și sau al regimurilor alimentare.

Dacă înălțimea unui jucător este influențată în mare parte de moștenirea genetică atunci când discutăm de compoziția corporală aceasta poate fi modificată prin intermediul programelor de antrenament și a alimentației.

Acestea vor fi elementele principale de influență atât ale masei de grăsime cât și ale masei musculare.

Pe curând
&
Spor în toate cele bune!

Leonard Munteanu
Nutriție Sportivă
0771 266 484


Publicat

în

de către

Etichete: